În cursul anului 2010, Centru de cazare al Fundaţiei Timişoara ’89 a început să găzduiască persoane care au rămas fără adăpost, în stare de convalescenţă. În acest sens s-a realizat un protocol de parteneriat cu Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă, Spitalul Clinic Municipal de Urgenţă din Timişoara, spitalele de psihiatrie zonale.
Centrul de cazare dispune,pentru acest segment social, de un număr de 32 de locuri de cazare anume destinate unor cazuri sociale deosebit de grave (care au suferit boli, accidente, operaţii sau traumatisme majore) aduse de serviciile de ambulanţa sau Smurd şi care, (după cele 3 zile de staționare în spital, permise legal) fiind fără locuinţă ori aparținători care să-i îngrijească, au nevoie de adăpost, hrană, medicaţie şi îngrijire.
În cazul unor situaţii speciale, numărul de paturi afectate bolnavilor din secţie va fi suplimentat prin extindere în funcție de capacitatea de moment a adăpostului (56 locuri de cazare), capacitate care totalizează 45 locuri de cazare acreditate.

Trebuie subliniat că fără a beneficia de găzduirea fundaţiei, de îngrijire, medicamente, hrană şi igienizare (pe scurt: de serviciile complete de asistenţă socială de urgenţă) aceste persoane sunt condamnate să eşueze în stradă cu viaţa pusă în pericol.
Deşi personalul fundaţiei este foarte redus şi întreaga activitate de întreţinere, (birouri, spaţii adiacente etc.) este acoperită doar de un singur îngrijitor, bolnavii în convalescenţă sunt ajutaţi (pe principiul întrajutorării) de ceilalţi beneficiari adăpostiţi în/şi de fundaţie, persoane care sunt din punct de vedere fizic apte să desfăşoare ocazional şi de ori de câte ori este nevoie activităţi de para-asistenţă socială.
Convieţuirea în comun se face pe principiile unei colonii sociale, concept care valorifică reciprocitatea şi resursele fiecărui beneficiar-membru, iar în cazurile unor beneficiari cu afecţiuni psihice, procedurile terapiei ocupaţionale. Astfel, prin tot complexul de activităţi (igienizare colectivă, prepararea hranei în comun sau individual, contribuţie la întreţinerea spaţiilor de locuit) beneficiarii fac paşi importanţi în sensul viitoarei lor integrări într-o viaţă independentă sau, în cazurile mai dificile (generate de probleme de sănătate, pensii foarte mici sau absenţa totală a unor rude), a modului de convieţuire armonioasă şi eficientă – prin întrajutorare – într-o microcomunitate.